E foarte greu să găsești haine tradiționale!
Fie că ai nevoie de așa ceva pentru un eveniment sau pur și simplu ți-ar plăcea să înlocuiești „uniforma” de cămașă și cravată cu ceva special și românesc, alegerea este extrem de limitată, iar dacă ești bărbat, atunci șansele de a găsi ceva tradițional de îmbrăcat sunt aproape de zero.
Acest blog vă oferă ceva nou, personal și accesibil.
Conceptul se referă în primul rând la aducerea în prezent a modelelor de haine tradiționale. Straiele sunt de inspirație tradițională, dar în același timp potrivite pentru timpurile noastre.
Vă invit să vă alegeți singuri modelul de cămașă dorit, culori, broderii, detalii, să vă luați măsurile și să comandați. Totul este făcut manual, la comandă și personalizat.
Sper să vă placă ideea și să vedem cât mai mulți oameni fiind ei înșiși, adică purtând straie de inspirație tradițională!
Despre mine
Numele meu este Alina Ștefania și am absolvit Universitatea de Arte din București.
Am început să fac haine tradiționale rugată de fratele meu care nu-și găsea o cămașă populară nu pentru ocazii festive ci pe care să o poarte în viața de zi cu zi. Tot ce există pe piață pentru bărbați sunt ori prea lungi, ori prea largi, ori prea înflorate. De atunci am făcut cămăși pentru toți cei care, văzând că se poate, au vrut să încerce ceva tradițional.
Aștept sugestiile voastre pentru a îmbunătăți acest blog.
Mult succes, Alina! Sa cosi multe camasi frumoase cu care sa se gateasca fete si baieti, mici si maricei, la zi de sarbatoare sau zi de zi!
Multumesc! Asa sper si eu. 🙂
Buna! Cam cat costa o ie de barbat lunga peste sold?
Multumesc!
Bună! Modelele de cusături sunt de multe tipuri, unele mai simple, altele ceva mai complicate; astfel că o ie de bărbat poate fi între 150-300 lei. Îți stau la dispoziție și pentru alte întrebări.
super! mult succes alina! 🙂
Superb !
Buna, Alina.
Ma bucur pentru tine si sunt totodata onorata ca mai exista astfel de oameni care apreciaza calitatea si valoarea traditiei noastre. Rugaminte: daca poti sa-mi spui din ce fel de material ai facut camasile.
Multumesc frumos.
Mult spor!
Bună, Mihaela! Cămășile sunt făcute din pânză de bumbac și din pânză de in, mai subțire sau mai groasă, în funcție de preferințe. Mulțumesc și eu. Numai bine!
Felicitari pentru lucrurile frumoase pe care le faceti!
De ceva timp ma gandesc sa fac si eu camasi pentru ai mei, doar ca inca nu stiu sa croiesc si sa cos camasile… Doar la partea de cruciulte ma descurc bine.
Spor la treaba!
Mulțumesc frumos! Până la urmă toate se învață. Eu am avut ajutor de la mama mea. Așa că nu renunțați! Spor!
Felicitari pentru idee si pentru ceea ce ati realizat! Si mult succes in continuare! …As avea o sugestie: poate ar fi util sa existe si niste explicatii ale semnificatiilor semnelor folosite in modele; astfel, cine doreste sa comande o camasa sau o ie poate sa transmita si un mesaj, ca un act magic sau mai degraba ca o binecuvantare. Si asa camasa/ia ar deveni un fel de talisman, care sa-ti aminteasca mereu CINE esti si bineinteles CINE SE GANDESTE la tine cu drag… 🙂
Bună, Claudia! Și mulțumesc pentru sugestii! Eu îi încurajez pe cei care vor o cămașă cusută să vină cu propriile idei pentru modelele pe care le vor. În felul ăsta, se implică, se interesează, caută, și atunci cămașa le e mai dragă pentru că au participat la crearea ei.